fbpx

Programul SIIR 2020

Home / cursuri / Programul SIIR 2020

STUDIILE INTERNAȚIONALE DE ISLAM DIN ROMÂNIA (SIIR) se vor desfășura în acest an la CRST în perioada 31 August – 02 Octombrie

Modulul I – “Evanghelia și Islamul: Introducere în Islam & Islamul popular”

Modulul I este alcătuit din două cursuri introductive prin care studenților le vor fi prezentate aspecte legate de Islam, precum: istoric, credinţe, practici, perspective asupra lumii, răspunsuri la protestele Islamului şi contextualizare. Programul cursurilor va fi:

Modulul II – „Slujire creștină în context musulman”

Modulul II este alcătuit din două cursuri prin care sunt abordate problemele practice ce pot să apară în viața misionarului atunci când slujește printre musulmani. Ce obiecții întâlnește pe teren, cum trebuie să facă față persecuției, ce valoare are biserica de acasă, echipa locală şi se va axa pe principiile  plantării unei biserici în context islamic

Modulul III – „Abordări ale Musulmanilor”

Acest modul își propune să familiarizeze studentul cu anumite modele de a dezvolta relații de ucenicie cu lideri cheie din comunitățile în care slujesc în așa fel încât în urma slujirii lor să lase în urmă o biserică indigenă. A face ucenici care se multiplică este ceea ce Isus așteaptă de la noi. Oricine și oriunde poate face lucrul acesta, iar la finalul cursului studenții vor fi primit suficiente cunoștințe pentru a începe să împlinească Marea Trimitere indiferent de locul în care se vor afla. Acest curs face apel la ucenicia ca stil de viață.