fbpx

Programul SIIR 2022

Home / cursuri / Programul SIIR 2022

STUDIILE INTERNAȚIONALE DE ISLAM DIN ROMÂNIA (SIIR) se vor desfășura în acest an la CRST în perioada 29 August – 07 Octombrie

Modulul I – ,,Evanghelia și Islamul: Introducere în Islam & Islamul popular”

Modulul I este alcătuit din două cursuri introductive prin care vor fi prezentate aspecte legate de Islam, precum: istoric, credinţe, practici, etc.

29 Aug. – 02 Sept.: Introducere în Islam –Prof. Drd. Fred Farrokh

05 – 09 Sept: Islamul Popular – Prof. Drd. Fred Farrokh

Cursurile vor fi susținute de Dr. Fred Farrokh, cetățean iranian-american, care a crescut în familie de musulmani, în Statele Unite.
În anul 1983, în timp ce citea din Biblie pentru cultura lui generală, Fred a ajuns să-L cunoască pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor.
Cu o experiență vastă ca și misionar, Dr. Farrokh slujește acum în cadrul organizației Global Initiative: Reaching Muslim People, organizație parteneră a CRST, prin care a fost organizat programul SIIR încă din anul 2001.

Modulul II – ,,Slujire creștină în context musulman”

Modulul va aborda probleme practice ce pot apărea în slujirea musulmanilor și se va axa pe principiile plantării unei biserici în context islamic.

 

12 – 16 Septembrie: Femeia in Islam – Prof. Sharyl Langford

19 – 23 Septembrie: Slujirea în context Islamic – Prof. Dr. Michael Langford

Michael și Sharyl sunt misionari cu organizația AGWM din SUA. Anul 2022 reprezintă al 35-lea an de slujire în misiunea mondială. Timp de 30 de ani, soții Langford au slujit în insulele din Filipine, iar astăzi sunt martori ai unui rod bogat de suflete care se întorc la Domnul în această zonă.

De 25 de ani conduc Institute of Islamic Studies din cadrul Asia Pacific Theological Seminary din Banguio, Filipine, iar din anul 2019 s-au alăturat echipei Global Initiative – Reaching Muslim Peoples.

Michael și Sharyl sunt căsătoriți de 45 de ani, au două fete și se bucură de cinci nepoți.

Modulul III

Prin acest modul, studentul se va familiariza cu modalități creative de a se implica în discuții cu musulmani folosind principii transculturale.

26 – 30 Septembrie: Ucenicia în context Islamic – Profesor Dr. Stuart Robinson

Împreună cu soția lui, Margaret și cei trei copii, Dr. Stuart a locuit timp de zece ani într-o țară dificilă din Asia, a experimentat crizele unui război civil și a primit harul de a sluji într-o comunitate de musulmani radicali. Printr-o contextualizare potrivită, fratele Stuart a făcut ucenici care au devenit liderii bisericii plantate și lăsate în urma încheierii mandatului lor misionar.
Autor a mai multor cărți, pastor fondator al bisericii Crossway din Melbourne, Australia, fratele Stuart este invitat la evenimente ce țin de evanghelizarea musulmanilor și este considerat un vas prin care Duhul Sfânt vorbește și Dumnezeu dă direcție pentru modul în care trebuie abordați și ucenicizați musulmanii.
Cursul predat de fratele Stuart implică multe activități de lucru pe grupe, facilitând astfel cadrul în care studenții să asimileze schimbările de paradigmă prezentate în conținutul cursului.

03 Oct. – 07 Oct.: Cursul Al Massira (Călătoria în lb.arabă) – Profesor Ștefan Soare

Ștefan Soare este căsătorit de 12 ani cu Georgiana și Domnul i-a binecuvântat cu un băiețel care se va naște anul acesta în iunie.

În anul 2018 a parcurs cursul Al Massira, iar din anul 2021 se implică în mobilizarea românilor creștini să atingă refugiații, studenții si comercianții străini cu Evanghelia, prin intermediul acestui curs.

Al Massira este o experiență prin care participanții parcurg o călătorie pentru a descoperi bazele credințelor creștine. Acest material a fost gândit și realizat de către frați și surori care L-au descoperit pe Isus Mesia, în țări islamice.