Daniel Hădărean

Home / Daniel Hădărean

Daniel Hădărean

Pastor de campus

Daniel Hădărean este din Târgu Mureș și este implicat în lucrarea misionară de aproape trei decenii.

În 1997 a început slujirea printre comunități de origine musulmană din Dobrogea. A locuit mai întâi în Medgidia, unde a făcut parte din echipa care a plantat prima biserică din România formată din persoane provenite din context musulman, iar apoi în Babadag, unde a contribuit la plantarea unei alte biserici cu același profil.

Daniel face parte din prima promoție de absolvenți ai CRST, este certificat în debriefing și este, de asemenea, absolvent ATS.

După zece ani de slujire în Dobrogea, în 2007 s-a mutat împreună cu familia într-o țară din Orientul Mijlociu, unde a fost implicat în plantarea de biserici, evanghelizare și formarea de lideri. De asemenea, s-a implicat în lucrarea de debriefing pentru lucrători și familii implicate în misiune.

Din februarie 2026 slujește la CRST ca Pastor de Campus, fiind implicat în mentorarea și însoțirea spirituală a studenților care se pregătesc pentru slujirea misionară. De asemenea, este membru în Bordul CRST.

Este căsătorit cu Perla, iar împreună au o fiică, Perla Daniela.

Profile details